EurHope: cea mai ambițioasă inițiativă de implicare a cetățenilor înaintea alegerilor UE din 2024

EurHope: cea mai ambițioasă inițiativă de implicare a cetățenilor înaintea alegerilor UE din 2024

Marți, 9 mai, JEF și Make.org vor lansa EurHope, o inițiativă unică, publică și participativă, care va ajunge la un milion de tineri cetățeni europeni din întreaga Uniune Europeană.

Într-un context de multiple crize sociale, de mediu, economice, sanitare și democrate, și zguduită de războiul din Ucraina, tinerii europeni trebuie să devină vârful de lance al destinului Europei, mai mult ca niciodată. EurHope va combina voluntariatul transnațional și activismul local cu instrumente inovatoare de implicare digitală. În special, în prima fază a campaniei, o platformă online multilingvă în toate cele 27 de state membre va oferi spațiul pentru schimbul și adunarea vocilor europenilor înaintea alegerilor din 2024.

Inițiativa va coordona apoi mobilizarea cetățenilor și împărtășirea ideilor pentru viitor cu candidații și membrii societății civile. „O Europă în care dezbaterea publică înaintea alegerilor are loc doar la nivel național nu este o Uniune adevarată. Este nevoie de un schimb constructiv, multilingv și participativ între cetățeni dincolo de frontiere pentru a construi o Europă mai unită și democratică.” – afirmă Antonio Argenziano, Președintele JEF Europe.

EurHope va fi anunțată marți, 9 mai, printr-o conferință de presă la Parlamentul European din Strasbourg, la ora 17:00 (Sala Daphne Caruana Galizia, Weiss N-1/201). Jurnaliștii vor avea posibilitatea să participe fizic la prezentarea de presă la PE sau prin transmisie video aici: https://bit.ly/42d4gAg. Parlamentarii, jurnaliștii și membrii societății civile vor fi alături de noi în timp ce campania EurHope face primul pas într-o călătorie fascinantă. În același timp, tinerii voluntari din JEF vor răspândi campania dincolo de Strasbourg, cu peste 30 de evenimente EurHope care vor avea loc în săptămâna lansării în mai multe țări europene.

Invităm toți cetățenii, toți membrii societății civile, toate statele membre, regiunile, orașele și toate organizațiile angajate să ne însoțească pe eurhope.org și să facă parte din cea mai ambițioasă inițiativă de jos în sus către alegerile europene.

Tinerii Federaliști Europeni (JEF Europe) este o organizație non-guvernamentală de tineret care susține crearea unei federații europene democratice ca garanție pentru pace, statul de drept și drepturile omului. JEF Europe promovează cetățenia europeană autentică, lucrează pentru extinderea și aprofundarea Uniunii Europene și se străduiește pentru o societate mai justă și integrată pe continentul european.

Fondată în 1972, organizația are peste 10.000 de activiști organizați în peste 250 de secțiuni naționale, regionale și locale din 31 de țări. Idealurile și obiectivele JEF Europe sunt definite în Manifestul de la Ventotene, Platforma Politică și rezoluțiile adoptate de organele sale statutare.

Make.org este o organizație independentă civic-tech europeană care implică cetățenii, asociațiile, instituțiile publice, afacerile și media în transformarea pozitivă a societății. În acest scop, Make.org a dezvoltat metode și instrumente de inteligență colectivă de foarte mare amploare, care combină inteligența artificială cu sociologia. Toate aceste operațiuni sunt concepute și implementate pentru a produce un impact concret și pozitiv, fie în contextul acțiunii publice, fie în cel al acțiunii civice. Make.org respectă sistematic un cod de etică extrem de exigent sub supravegherea unui Consiliu de Etică independent. În doar câțiva ani, Make.org a implicat 9 milioane de cetățeni, peste 50 de instituții publice (guverne europene, germane și franceze, regiuni și orașe), peste 80 de companii mari și aproape 600 de ONG-uri în operațiunile sale.

Această inițiativă este susținută de Parlamentul European și (în ordine alfabetică) de à Voté, Accor, Arte, Association Civic Tech, Bertelsmann Foundation, Bundeszentrale für Politische Bildung, Caisse des Dépôts, Centro Studi sul Federalismo, Citizens For Europe, City of Paris, Civico Europa, Clear Channel, Debating Europe, Decider Ensemble, European Association for Local Democracy, European Environmental Bureau, Franco-German Youth Office, Groupe SOS, Istituto di Affari Internazionali, Metropolitan area of Nice, Mediatransports, Mladi EU, Ouest France, Robert Schuman Foundation, Unibail-Rodamco-Westfield, Social Good Accelerator.

Asociația Junimea Europeană Federalistă (JEF România), organizația națională a tinerilor federaliști europeni, este canalul prin intermediul căruia campania #EurHope este implementată în România în perioada 2023-2024. Pentru detalii, contactați-ne la adresa secretariat[@]jefromania[.]eu.