Solicităm retragerea propunerii legislative L131/2022

Solicităm senatorilor retragerea propunerii legislative L131/2022 privind modificarea și completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Considerăm că proiectul reprezintă un atac la adresa drepturilor și libertăților fundamentale, Proiectul senatorilor români reia un proiect legislativ similar din Ungaria, inspirat de ideologia promovată de Vladimir Putin în intervențiile sale publice, împotriva „Occidentului decadent”. Acest lucru este evident din primul paragraf al expunerii de motive care însoțește acest proiect legislativ, în care prezentat un așa-zis „asalt al unor noi ideologii, precum teoria genului, ce pun în pericol valorile tradiționale

Proiectul de lege de garantare a „protecției copilului împotriva difuzării prin orice mijloace de conținutul privind devierea de la sexul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității” are o aplicabilitate atât de generală încât, dacă va fi aprobat, interzice existența persoanelor LGBTI+ din spațiile publice și private: familie, instituții de învățământ, instituții medicale, internet, mass-media, locuri de muncă, sport, comunitate și nu numai. 

În practică, proiectul va interzice orice referință la persoanele aparținând minorităților LGBTI+ în discuțiile cu minori, categorie de vârstă explicit prezentată în documentele care însoțesc proiectul legislativ. În baza acestei legi, vor putea fi adoptate inclusiv sancțiuni împotriva celor care discută despre teme LGBTI+ în spațiul public la care au acces persoanele sub 18 ani și vor putea fi motivate inclusiv demersuri de cenzurarea a unor producții artistice, documentare, cărți recunoscute și nu numai. 

Proiectul senatorilor UDMR, partid aflat la guvernare,  reprezintă o încălcare gravă a libertății de conștiință și libertății de exprimare  de care se bucură fiecare cetățean al României în temeiul traiului într-un regim democratic în care drepturile și libertățile fundamentale sunt garantate și protejate prin intermediul statului de drept. Amintim că proiectul senatorilor UDMR încalcă legislația națională și europeană și principii de bază ale drepturilor și libertăților fundamentale. 

Prin urmare, JEF România:

  1. Solicită retragerea acestui proiect rușinos care a obținut avizul favorabil al Comisiei pentru drepturilor omului, egalitate de șanse, culture și minorități, deși limitează drepturile omului, elimină egalitatea de șanse și încalcă drepturile minorităților;
  2. Respinge orice formă de discriminare și îndeamnă parlamentarii români, în baza jurământului pe care l-a depus prin care se angajează să respecte Constituția și legile țării, să condamne ferm inițiativele care discriminează și marginalizează cetățeni;
  3. Atrage atenția asupra responsabilității instituțiilor europene de monitorizare a încălcării valorilor fundamentale și de tragere la răspundere a statelor membre care încalcă valorile fundamentale ale Uniunii Europene.