În fața noastră se află un punct de cotitură crucial pentru Europa. Parlamentul European a inițiat procesul de modificare a tratatului printr-o rezoluție prin care se solicită o convenție la 9 iunie, mingea este în terenul Consiliului European. În cadrul reuniunii din 23-24 iunie, șefii de stat și de guvern ai UE vor avea ocazia istorică de a răspunde cererilor cetățenilor UE exprimate în cadrul Conferinței privind viitorul Europei.
Blog
De la Convenție la o Uniune Politică: timpul pentru o Uniune Europeană federală!
La încheierea Conferinței privind viitorul Europei, un angajament puternic a fost exprimat pentru a lua măsuri în urma propunerilor Conferinței, inclusiv prin lansarea unei convenții pentru revizuirea cuprinzătoare a tratatelor UE, întrucât multe dintre aceste recomandări nu pot fi implementate în cadrul instituțional actual. JEF sprijină acest proces.
Cetățenii vor să schimbe status quo-ul european
Conferința privind viitorul Europei a adoptat o serie de recomandări ambițioase care reflectă în mod clar că europenii vor o Europă mai unită și mai democratică. Propunerile includ un apel pentru redeschiderea discuției pentru o Constituție Europeană, consolidarea rolului Parlamentului European și tranziția către o majoritate calificată pentru deciziile care în prezent au nevoie de unanimitate.
Solicităm retragerea propunerii legislative L131/2022
JEF Romania respinge orice formă de discriminare și îndeamnă parlamentarii români să condamne ferm inițiativele care discriminează și marginalizează cetățeni. Solicităm senatorilor retragerea propunerii legislative L131/2022, întrucât considerăm că încalcă drepturile și valorile fundamentale, dar și valorile Uniunii Europene.
Democrația este atacată: JEF lansează campania 2022 “Democrație sub presiune”
Pentru al XVI-lea an consecutive, JEF Europa lansează campania „Democrație sub presiune”, desfășurată între 18 și 25 martie 2022. Democrația a fost sub presiune pentru o lungă perioadă de timp pe continentul european, însă acum este atacată, așa cum arată războiul din Ucraina.
JEF Romania condamnă derapajele xenofobe de la Timișoara
JEF Romania condamnă derapajele xenofobe de la Timișoara și folosirea violenței, fie ea și simbolică sau verbală, în relația cu autoritățile publice și alte grupuri sociale. Asaltul asupra Primăriei Timișoara este cu atât mai grav cu cât este asumat de un partid politic parlamentar și a avut printre manifestanți reprezentanți ai unei formațiuni de extrema-dreapta.
Promovarea mobilității de tineret în scopul muncii și soluționarea problemei șomajului tinerilor în Europa
Descoperă rezoluția JEF pe o temă de actualitate națională și europeană: promovarea mobilității de tineret în scopul muncii și soluționarea problemei șomajului tinerilor în Europa, care sunt propunerile făcute de tineri europeni și motivația din spatele acestora.
Ghidul grafic „Cetățeanul european”
De Crăciun, Asociația Tineri Europeni România a decis să lanseze virtual cartea „Cetățeanul European – un ghid grafic” . Citește și dă mai departe acest material pentru toate vârstele despre revenirea României în Europa, prezentând în mod intuitiv și explicativ beneficiile prezenței în UE, atât pentru tânăr, cât și pentru bătrân, pentru lucrător și pentru antreprenor, indiferent unde s-ar afla.
Orientați către viitorul nostru european
Suntem o organizație de tineri cu ușile deschise ce promovează perspectiva unei Europe federale democratice. Suntem parte a mișcării paneuropene a Tinerilor Europeni Federaliști. Sprijinim informarea, educația, conștientizarea temelor europene de actualitate. Încurajăm implicarea activă și cetățenia democratică. Vino alături de noi și descoperă ce facem sau întreabă-ne!
O tranziție accelerată către economia circulară
Pentru a reduce amprenta per capita, pentru a contribui la mitigarea schimbărilor climatice, pentru a conserva ecosisteme reziliente, Europa trebuie să facă un pas înainte în tranziția către o adevărată economie circulară, reducând deșeurile, crescând productivitatea resurselor și regenerând resursele naturale. Vezi rezoluția JEF Europa.